Poporul jivaro, care își spune shuar, locuiește în partea de vest a bazinului Amazonului, la granița dintre Ecuador și Peru, în văile râurilor Pastaza, Morona și Santiago. Se estimează că numai pe partea peruană a graniței trăiesc aproximativ 30.000 de membri ai acestui popor, care se ocupă astăzi mai ales cu agricultura, vânătoarea, pescuitul și culesul roadelor pădurii.
În trecut, shuarii au fost un popor deosebit de războinic, iar conflictele și răzbunarea dintre neamuri au modelat în mare măsură viața comunității. Credeau că dușmanul ucis capătă un suflet puternic și răzbunător și că singurul mod de a neutraliza acest suflet este ca învingătorul să pună mâna pe capul celui învins, să-l jupoaie și să-l prelucreze într-o așa-numită tsantsa – un cap micșorat, care era apoi îngropat în pământ sau aruncat în pădure, prin care, potrivit credinței, se elibera și sufletul însuși.
Până astăzi s-au păstrat marile case comune din lemn, liane și frunze, în care pot locui câte vreo patruzeci de membri ai unei familii extinse; societatea este poligamă. Sunt cunoscuți și pentru o băutură alcoolică aparte, pe care femeile o pregătesc mestecând rădăcina de manioc – enzimele din salivă pornesc fermentarea lichidului scuipat, care devine astfel ușor alcoolic. La vânătoare se folosesc și astăzi sarbacane cu săgeți înmuiate într-o otravă vegetală puternică, iar din penele păsărilor vânate lucrează podoabe și coifuri impresionante.
Tsantsa – capul micșorat
Procedeul de realizare a unei tsantsa era îndelungat și gândit cu grijă. Pielea capului, împreună cu părul, era mai întâi desprinsă de craniu, apoi uscată cu fum și cu pietricele încinse sau cu nisip, introduse și mișcate în interiorul pielii, până când capul se micșora la o mărime mult mai mică decât un pumn, în timp ce părul, rămânând la aceeași lungime, accentua și mai mult înfățișarea înspăimântătoare. Potrivit tradiției, însăși puterea magică pe care o purta tsantsa depindea și de postul îndelungat la care se supunea apoi războinicul care o deținea.
Etnologii încadrează acest obicei într-o familie mai largă de ritualuri războinice legate de capul și părul dușmanului învins – o simbolistică asemănătoare, în forma mult mai simplă a jupuirii scalpului, o cunoaște și tradiția scalpării la indienii din America de Nord, unde părul era socotit, de asemenea, sediul forței vitale a fiecărui om.
