Cultura Wari a durat aproximativ din anul 600 până în anul 1000 d.Hr. și aparține perioadei pe care arheologii o numesc Orizontul MijlociuDenumire arheologică pentru perioada istoriei andine cuprinsă aproximativ între anii 600 și 1000 d.Hr., când în Anzi s-au ridicat mari state precum Wari.. S-a născut în regiunea Ayacucho, iar în secolul al VII-lea statul Wari a început să-și extindă stăpânirea asupra regiunilor muntoase și de coastă ale Perului de astăzi. Spre sfârșitul primului mileniu, puterea lui a slăbit, astfel încât până în anul 1000 capitala se golise în mare măsură. Este posibil ca declinul să fi fost grăbit și de o secetă cumplită.
Wari li se atribuie și cele mai vechi quipuȘnururi cu noduri cu care se înregistrau numere și alte date. Cele mai cunoscute sunt din vremea incașilor, care le foloseau în administrarea imperiului. cunoscute, care datează din primul mileniu d.Hr. – cu secole înainte ca incașii să țină cu ele evidența imperiului lor.
Capitala, arta și puterea
Centrul poporului Wari se afla în Anzii peruani, la aproximativ 25 de kilometri nord de orașul de astăzi Ayacucho. În perioada celei mai mari expansiuni, aproximativ între anii 800 și 900 d.Hr., influența lor se întindea de la Cajamarca și Lambayeque în nord până la Sicuani în sud, cuprinzând o mare parte din teritoriul Perului de astăzi. Se estimează că imperiul Wari, ca entitate politică, a dăinuit mai bine de două secole.
Capitala era un centru urban dezvoltat, cu complexe de clădiri dreptunghiulare ridicate din piatră grosier prelucrată, cu ziduri înalte – pe alocuri de până la șapte metri –, care serveau drept palate și terase de locuit. Aceste complexe erau înconjurate de lungi ziduri de cetate, lungi de câteva sute de metri, care împărțeau orașul în ceea ce s-ar putea descrie drept cartiere separate. Piatra și lutul erau materialele de construcție de bază, iar planul dreptunghiular predomina cu mult asupra rarelor construcții circulare.
În arta Wari se recunoaște clar influența a două culturi andine mai vechi. De la Tiwanaku au preluat, se pare, inspirația pentru marile vase ceremoniale, ale căror motive decorative amintesc de reliefurile de pe celebra Poartă a Soarelui. Totodată, cănile și vasele mai mici, cu pereți drepți și paraleli, trădează influența culturii Nazca. Indiferent de originea formelor, ceramica Wari se distinge printr-o suprafață lustruită cu grijă și prin decoruri bogate – motive umane, animale și vegetale.
Cei mai mulți arheologi consideră că Wari a fost un popor cuceritor, organizat într-un stat puternic și centralizat, din care au luat naștere și alte centre regionale importante – printre ele și cunoscutul Pachacamac, în apropierea Limei de astăzi. Se presupune că Pachacamac, ca centru religios deosebit de influent, a dobândit cu timpul atâta independență încât a contribuit astfel la slăbirea puterii centrale a statului Wari, ceea ce este socotit astăzi una dintre cauzele posibile ale prăbușirii acestui imperiu.
Pikillacta
La aproximativ 30 de kilometri sud-est de Cusco, în regiunea Lucre, lângă drumul care duce de la Cusco spre Puno, se află Pikillacta (Pikillaqta), o mare așezare ridicată de Wari. Se află la aproximativ 3.200 de metri altitudine, iar numele ei înseamnă în limba quechua „orașul puricilor”. Momentul construirii ei este estimat diferit – de la sfârșitul secolului al VI-lea până la mijlocul secolului al VII-lea.
Pikillacta a fost construită după un plan gândit dinainte, cu străzi drepte și ziduri din piatră neprelucrată legată cu lut, înalte de până la 12 metri. Cuprindea aproximativ 700 de construcții pe o suprafață de aproape doi kilometri pătrați, printre care aproximativ 200 de incinte împrejmuite cu curte interioară și 508 depozite. Interesant este că avea doar șapte străzi scurte și aproape nicio fereastră. Se estimează că pentru construirea ei au fost necesare aproape șase milioane de zile de muncă.
Rostul Pikillactei este și astăzi subiect de dezbatere: este interpretată ca centru administrativ, ca fortăreață cu garnizoană militară sau ca loc de ritualuri și de mari ospețe. Situl a fost studiat pentru prima dată de istoricul peruan Luis Valcárcel în 1927, iar săpăturile au fost conduse, în trei etape, între 1978 și 1990, de arheologul Gordon McEwan.
La mai puțin de doi kilometri de centrul Pikillactei, lângă drumul de astăzi Cusco–Puno, se află Rumicolca, o construcție masivă de piatră despre care se crede astăzi că a fost ridicată de Wari ca apeduct, poate tocmai pentru a aproviziona Pikillacta cu apă. Incașii au refăcut-o mai târziu și au îmbrăcat zidul grosier al celor din Wari cu piatră fin cioplită. Pikillacta este astăzi protejată ca parc arheologic.
