De-a lungul câmpiilor umede ale Golfului Mexic, pe teritoriul statelor mexicane de astăzi Veracruz și Tabasco, aproximativ între anii 1200 și 400 î.Hr., s-a dezvoltat civilizația pe care o numim astăzi olmecă. Numele le-a fost dat mult mai târziu de tradiția aztecă – cuvântul olmeca înseamnă aproximativ „poporul cauciucului” –, căci numele adevărat cu care se numeau ei înșiși nu este cunoscut, de vreme ce scrierea lor, dacă a existat, nu a fost descifrată până astăzi. Cu toate acestea, arheologii îi numesc adesea „cultura-mamă” a Mezoamericii, pentru că în arta și credințele lor se recunosc rădăcinile multor civilizații de mai târziu, de la mayași până la azteci.
Cel mai vechi mare centru a fost San Lorenzo, care a înflorit aproximativ între anii 1200 și 900 î.Hr., iar după căderea lui rolul de centru principal l-a preluat La Venta, până în jurul anului 400 î.Hr. Ambele situri sunt cunoscute pentru capetele colosale de piatră – până astăzi au fost găsite vreo șaptesprezece asemenea monumente, înalte de la un metru și jumătate până la peste trei metri și grele de câteva zeci de tone. Au fost cioplite din bazalt scos din munții Sierra de los Tuxtlas, de unde au fost transportate, probabil pe plute de-a lungul râurilor, chiar și până la vreo sută de kilometri, la locul unde erau înălțate – o întreprindere care cerea o uriașă forță de muncă organizată, deși olmecii nu cunoșteau nici roata, nici animalele de tracțiune. Fiecare cap are trăsături ale feței recognoscibile, individuale, de aceea se presupune că înfățișează domnitori anume, adesea cu ceva asemănător unei căști pentru jocul cu mingea pe cap.
Zei-jaguari și piatra sfântă
În arta olmecă, locul central îl ocupă chipul omului-jaguarFigură hibridă din arta olmecă, pe jumătate om, pe jumătate jaguar, legată de transformarea șamanică a domnitorului și de zeitatea ploii și a fertilității pământului. – o ființă hibridă cu chip de copil, cu colțurile gurii lăsate în jos și uneori cu capul despicat. Acest motiv se repetă pe figurine mici și pe măști din jad și din alte pietre verzi, pe care olmecii le aduceau din zăcăminte îndepărtate și le socoteau sfinte; la La Venta au fost descoperite compoziții întregi de pardoseală în mozaic din asemenea pietre, asamblate cu grijă și apoi îngropate intenționat ca ofrandă.
Olmecilor li se atribuie și cel mai vechi joc cunoscut cu mingea din Mezoamerica – descoperirile arheologice arată că din seva arborelui de cauciuc, amestecată cu sucul unei specii de volbură, obțineau cauciuc de elasticitate variată, cu mii de ani înainte ca un procedeu asemănător să fie „redescoperit” în Europa sub numele de vulcanizare. Lângă San Lorenzo a fost găsit și așa-numitul Bloc de la CascajalPlacă de piatră găsită în 2006 lângă San Lorenzo, acoperită cu 62 de semne gravate, vechi de aproximativ 900 î.Hr. – cel mai vechi exemplu cunoscut de scriere din Mezoamerica, încă nedescifrat., o placă cu un șir de semne gravate, vechi de aproximativ 900 î.Hr., cel mai vechi exemplu cunoscut de scriere din Mezoamerica, deși încă nedescifrat. Tocmai din cauza unor asemenea urme – jocul cu mingea, calendarul, cultul jaguarului și începuturile scrierii, toate apărând mai târziu la mayași și la alte popoare – olmecii sunt socotiți rădăcina culturală a întregii civilizații mezoamericane, deși arheologii dezbat și astăzi cât de directă a fost această influență și cât de mult este vorba despre o dezvoltare paralelă a unor culturi înrudite.
