Cristofor Columb s-a născut în 1451 la Genova, dar originea lui stârnește și astăzi dispute: știința nu a lămurit pe deplin dacă era fiul unui modest țesător de lână sau provenea dintr-o familie catalană de vază, poate chiar evreiască, ce își ascundea identitatea din cauza Inchiziției spaniole. Unul dintre argumentele în favoarea originii nobile este și căsătoria lui, din 1479, cu Filipa Moniz, o femeie dintr-un neam nobil portughez – urmașii s-au întrebat mai târziu cum ar fi putut fiul unui meșteșugar sărac să încheie o asemenea căsătorie.
Potrivit uneia dintre poveștile despre tinerețea lui, în 1476 Columb, membru al echipajului unei flotile comerciale genoveze atacate de pirați lângă Gibraltar, s-a salvat înotând până la țărmul portughez, unde s-a și stabilit apoi. La Lisabona a desenat hărți marine, ajutându-și fratele mai mic, Bartolomeo, și s-a ocupat de comerț, până când a început să-și pună la punct planul unei călătorii spre vest.
La sfârșitul anului 1483, Columb i-a cerut regelui Portugaliei, Ioan al II-lea, să finanțeze o expediție spre vest, prin care să se ajungă în India nu pe drumul din jurul Africii. Cum cererea i-a fost respinsă, s-a adresat cu aceeași rugăminte „regilor catolici” ai Spaniei, Ferdinand de Aragon
Ferdinand al II-lea de Aragon (1452–1516). Împreună cu soția sa, Isabela de Castilia, a domnit asupra Spaniei unificate și a finanțat expediția lui Columb. și Isabela de Castilia
Isabela de Castilia (1451–1504). Regina Castiliei, a cărei hotărâre de a sprijini întreprinderea lui Columb a influențat decisiv rezultatul negocierilor.. Și aici a urmat un șir de refuzuri, până când cererea a fost în sfârșit acceptată, în 1492.
Prin Capitulațiile de la Santa Fe, semnate la 17 aprilie 1492, cuplul regal a convenit cu Columb condițiile întreprinderii: a cerut și a obținut titlurile de vicerege și amiral, precum și dreptul la o zecime din câștigul călătoriilor sale. Expediția a ieșit din portul Palos la 3 august 1492, cu cele trei caravele celebre – Niña, Pinta și Santa María. În același an s-a petrecut și un alt mare eveniment istoric: odată cu căderea Granadei, ultimul bastion maur din Peninsula Iberică, s-a încheiat ReconquistaProcesul de secole al recuceririi creștine a Peninsulei Iberice, început în 718 și încheiat în 1492, odată cu căderea Emiratului de Granada., lungul proces al recuceririi creștine a peninsulei, care durase aproape opt secole.
Motivele călătoriei
Despre ce l-a mânat cu adevărat pe Columb există, ca și despre originea lui, interpretări diferite. Unii subliniază motivația religioasă, răspândirea creștinismului; mai realistă este însă impresia că creștinismul, oricât de sincer era prezent în viziunea despre lume a lui Columb, a servit în primul rând ca mijloc de colonizare și de creștinare, și nu ca principal motor al întreprinderii. Motivul de bază era economic – nevoia de a găsi drumul spre India pentru comerț, mai ales cu mirodenii, care pe atunci, cumpărate prin intermediari arabi, atingeau prețuri comparabile cu cel al aurului.
Pentru comerțul cu Răsăritul existau, în principiu, două căi: cea pe uscat, pe care turcii o închiseseră negustorilor creștini, și cea pe mare, în jurul Africii – o întreprindere lungă și costisitoare, a cărei primă parte o străbătuse în 1487 Bartolomeu Dias, ajungând la Capul Bunei Speranțe (până în India însăși, pe acest drum, avea să ajungă abia Vasco da Gama, în 1498). Planul lui Columb era mai îndrăzneț: să traverseze Oceanul Atlantic, necunoscut până atunci, direct spre vest și să ajungă astfel, într-un timp mult mai scurt, în Asia. În calculele sale se sprijinea pe hărțile geografului florentin Paolo Toscanelli, care subestimau considerabil circumferința reală a globului pământesc.
Călătoriile lui Columb (1492–1504)
Prima călătorie (august 1492 – martie 1493). Cu ajutorul fraților Martín Alonso și Vicente Yáñez Pinzón
Vicente Yáñez Pinzón (1462–1514). Căpitanul caravelei Niña în prima călătorie a lui Columb; în 1500, într-o expediție proprie, a fost primul european care a ajuns la coasta Braziliei., Columb a pornit din Palos la 3 august 1492, cu trei caravele și un echipaj de ceva mai mult de o sută de oameni. După o oprire în Insulele Canare pentru aprovizionare, a urmat o navigație lungă și istovitoare prin ape necunoscute, în timpul căreia echipajul, pierzându-și răbdarea, s-a și răzvrătit la un moment dat.
Pământul a fost zărit la 12 octombrie 1492, iar primul care l-a văzut, potrivit tradiției, a fost marinarul Rodrigo de Triana. Au debarcat pe o insulă din Bahamas pe care băștinașii o numeau Guanahani; Columb a numit-o, în numele cuplului regal de Aragon și Castilia, San Salvador. Cum credea că se află aproape de India, i-a numit pe localnici indieni – nume care avea să rămână în uz secole de-a rândul. Evenimentul este descris și în cronicile de mai târziu ale fratelui Bartolomé de las Casas, care a repovestit jurnalul de bord al lui Columb și actul solemn al luării în stăpânire a insulei în numele Coroanei spaniole.
Navigând mai departe, a descoperit și insulele din apropiere: la 28 octombrie Cuba, iar la 5 decembrie insula pe care a numit-o Hispaniola (Haiti și Republica Dominicană de astăzi). La Hispaniola, în noaptea din ajunul Crăciunului, corabia Santa María a eșuat pe un banc de nisip și s-a sfărâmat; echipajul a salvat încărcătura și din epavă a construit un mic fort, numit La Navidad, în care au rămas 39 de oameni. Cu celelalte două corăbii, Columb s-a întors în ianuarie 1493 în Spania, unde, cu onoruri, a primit titlurile promise de amiral și vicerege al ținuturilor nou descoperite.
A doua călătorie (septembrie 1493 – iunie 1496). Încurajată de succesul primei călătorii, a doua întreprindere a fost mult mai ambițioasă: 17 corăbii și aproximativ 1.500 de oameni – soldați, meșteșugari, scribi și preoți – au ieșit din Cádiz la 25 septembrie 1493, ducând cu ei și animale domestice și plante necunoscute Lumii Noi. Flota a ajuns, trecând pe lângă insula pe care Columb a numit-o Dominica, la Guadelupa, unde marinarii au dat, spre groaza lor, peste urme de canibalism la caraibii de acolo, iar apoi a descoperit și Puerto Rico.
La Hispaniola au găsit fortul La Navidad ars, iar echipajul rămas acolo ucis. Despre soarta acestor oameni există două interpretări: potrivit uneia, au pierit într-o ciocnire cu caraibii; potrivit celeilalte, mult mai probabilă și consemnată de cronicarii de mai târziu ai cuceririi spaniole, ei înșiși, prin purtarea lor – violență și jaf –, au provocat răzbunarea indienilor taíno din partea locului. Columb a întemeiat apoi La Isabela, primul oraș european din Lumea Nouă, l-a numit pe fratele său Diego conducătorul lui și și-a continuat explorarea insulelor din Caraibe, printre care a descoperit și Jamaica. La întoarcerea în La Isabela a găsit haos și o colonie eșuată, obsedată de căutarea aurului în locul agriculturii; s-a întors în Spania aducând cu el aproximativ 500 de indieni captivi, dintre care cei mai mulți au murit pe drum, iar curtea nu l-a mai primit de data aceasta cu entuziasmul de altădată.
A treia călătorie (1498–1500). Columb a pornit cu șase caravele, dintre care pe trei le-a trimis imediat spre Hispaniola, iar cu celelalte și-a continuat explorarea, descoperind insula Trinidad, peninsula Paria și gurile fluviului Orinoco. Brațele puternice ale acestui fluviu arătau că era vorba de un pământ de dimensiuni continentale, dar Columb, în loc de asta, a născocit ideea fantezistă că dăduse peste cele patru râuri ale Grădinii Raiului. La întoarcerea în Hispaniola a găsit o răscoală împotriva fratelui său Bartolomeo, care între timp, împreună cu Diego, întemeiase orașul Santo Domingo. Din cauza veștilor despre proasta administrare a coloniei, Coroana a trimis un nou guvernator, Francisco de Bobadilla, care l-a arestat pe Columb împreună cu frații lui și l-a trimis în lanțuri înapoi în Spania. În acea vreme era deja în plină desfășurare și pieirea în masă a băștinașilor din cauza bolilor aduse de europeni.
A patra călătorie (1502–1504). Grațiat, Columb a primit permisiunea pentru încă o călătorie, ultima, deși accesul în Hispaniola îi era interzis în mod expres. Totuși, din cauza stării corăbiilor sale, a fost nevoit să acosteze la Santo Domingo, unde a avertizat asupra unei furtuni iminente o flotă de treizeci de corăbii gata să plece spre Spania; avertismentul nu a fost ascultat, iar marea a înghițit vreo douăzeci dintre aceste corăbii, cu echipaje și cu încărcătura de aur – printre victime s-a numărat, în mod ironic, și Bobadilla, omul care îl arestase odinioară. Cele patru corăbii ale lui Columb s-au adăpostit lângă Jamaica, unde furtunile au distrus două, iar pe celelalte le-au avariat grav; asta nu l-a împiedicat totuși să-și continue explorarea și să descopere coastele Hondurasului, Costa Ricăi și Panamei de astăzi, precum și insula Martinica. Bolnav, s-a întors în Spania în 1504 și a murit la Valladolid la 20 mai 1506, convins până la capăt că găsise un drum nou spre Asia, fără să știe că, de fapt, descoperise un întreg continent nou.
Moștenirea
Întâlnirea a două lumi a pus în mișcare ceea ce se numește astăzi schimbul columbian: din Europa au ajuns în America calul, vita, oaia, capra, porcul, grâul și vița-de-vie, iar în sens invers cartoful, porumbul și tutunul, printre multe alte plante și animale. Prețul acestui schimb a fost însă uriaș: au dispărut marile civilizații precolumbiene, precum Imperiul Aztec și cel Incaș, iar popoarele din Caraibe au fost aproape cu totul nimicite, atât prin violență, cât și prin boli împotriva cărora nu aveau imunitate, și înlocuite mai târziu cu sclavi aduși din Africa. Portugalia și Spania și-au împărțit curând între ele teritoriile nou cucerite ale Americii Latine, iar amestecul populației europene, autohtone și africane a dus la apariția unor noi grupuri etnice – metiși, mulatri și alții.
De aceea, chipul lui Cristofor Columb este privit și astăzi în două feluri greu de împăcat: ca un navigator îndrăzneț a cărui întreprindere a schimbat pentru totdeauna imaginea lumii și ca o figură legată indisolubil de cucerirea și suferința populației indigene a Americii. Această tensiune marchează și astăzi felul în care se celebrează în America Ziua lui Columb, pe care urmașii băștinașilor și urmașii coloniștilor europeni o trăiesc în moduri cu totul diferite – ca pe o sărbătoare a descoperirii, pe de o parte, și ca pe o amintire a cuceririi și a pierderii, pe de altă parte. Despre cât de profund s-au înțeles greșit cele două lumi la prima lor întâlnire a scris, mai bine de patru secole mai târziu, și antropologul francez Claude Lévi-Strauss, descriind cum europenii îi socoteau pe băștinași animale, în timp ce băștinașii, la rândul lor, încercau să afle dacă străinii sosiți erau măcar muritori – încheind, cum observă Lévi-Strauss, că dintre aceste două neștiințe egale tocmai atitudinea băștinașilor dovedea mai mult respect față de om.
